Învățământul din România – ieri și azi

I-am rugat pe elevii mei să citească articolul d-lui profesor Dan Ungureanu, pe care îl puteți găsi aici, și să îmi spună ce cred despre situația descrisă.

Câteva dintre opiniile lor le puteți citi mai jos:

”Buna ziua, doamna profesoara! Consider foarte interesant articolul trimis de dumneavoastra si, de asemenea, extrem de real.

In primul rand, am observat personal in ultimii patru ani ca generatiile care vin din urma sunt din ce in ce mai slab pregatite, mai neinteresate, problema luand nastere inca din scoala generala. Profesorii, slab pregatiti ei insisi, nu mai sunt capabili sa ii invete pe elevi lucruri esentiale si nici sa ii pregateasca pentru urmatorul nivel: liceul.

De asemenea, consider ca este intotdeauna nevoie de un fundament teoretic, indiferent de domeniul in care doresti sa lucrezi mai tarziu. Orice individ ar trebui sa simta nevoia de a acumula cat mai multe informatii, de a se dezvolta continuu, de a-si construi o cultura generala, ceea ce, din pacate, este tot mai rar. ” (R. E., elevă în clasa a XII-a)

”Dur, dar asta este realitatea. Nivelul de analfabetism a crescut simtitor in ultima perioada. Cu totii stim asta, dar nimeni nu face nimic. Foarte putini mai sunt cei care isi fac timp sa deschida o carte. Toti tinerii din ziua de astazi isi pierd vremea inutil pe messenger si pe diferite site-uri de socializare, lucru foarte grav. Cred ca merita sa iti dedici o mica parte din timp citind o carte. Cartile sunt o adevarata mina de aur. Nu cred ca este cineva care sa spuna despre o carte ca este inutila. Indiferent daca ti-a placut sau nu, ai acumulat cateva informatii utile. Problema este alta: indiferenta tinerilor; si asta doare.
Nu ii doare pe ei, ci ne doare pe noi, o natiune intreaga.” (M. F., elev în clasa a XII-a)

”Sunt de acord cu toate cele spuse de acest studiu si sincer nu mi-as sa fac o facultate aici. As fi foarte fericita sa obtin o bursa si la noi in tara nimic nu se va schimba deoarece pe nimeni nu intereseaza. Acum o facultate nu o mai faci pentru tine crezand ca daca o termini ai reusit ceva mare, acum o faci de nevoie pentru ca statul te obliga sa ai studii si sa fim sinceri sunt mai multi fara studii cu locuri de munca decat calificati si cu studii. Angajatorii chiar au ajuns acum in momentele de criza sa se fereasca de ei pentru ca sunt constienti ca un angajat cu studii este un angajat cu pretentii si va trebui sa ii plateasca un salariu mai mare asa ca toti angajatorii ii lasa pe afaca pe cei cu studii. Iar nivelul studiilor din Romania este de mult depasit mai ales la universitati. Eu sunt de parere ca acasta tara niciodata nu va mai ajunge la performantele dinaintea si din timpul comunismului.” (N. P., elevă în clasa a X-a)

Nu împărtășesc întru totul pesimismul elevei N. P., dar din păcate învățământul românesc este subfinanțat, iar lipsa de motivație creează dereglări grave în sistem, atât la nivelul beneficiarilor interni (elevii și studenții), cât și la nivelul beneficiarilor externi (dascălii și personalul auxiliar). Am avut ocazia să mă integrez pentru o perioadă destul de lungă într-un sistem de învățământ vest-european (francez) și să observ asemănările și diferențele dintre cele două.
Suntem clar depășiți în ceea ce privește baza materială și chiar în ceea ce privește viziunea asupra acesteia: la universitatea franceză existau o mulțime de centre și centrulețe ce aveau misiunea de a ajuta studentul în orice: centru pentru perfecționarea limbii franceze pentru studenții străini, centru pentru integrarea studenților străini, centru pentru integrarea studenților de anul I, centrul pentru reorientarea studenților care nu mai erau siguri de opțiunile din anul I, centru pentru îmbunătățirea performanțelor informatice, centru pentru găsirea de locuințe cu chirie pentru studenți, centru pentru petrecerea timpului liber, restaurant universitar, bibliotecă universitară cu acces Internet, acces liber la raft, spații speciale pentru grupuri de discuții, centru medical, librărie și imprimerie proprie a universității ș.a.m. d. Unele se regăsesc și la noi, dar prea puține.
În aceste condiții, este uimitor pentru mine că profesorii noștri sunt la fel de bine pregătiți ca cei străini, pe alocuri (pe o anumită specializare) chiar mai bine pregătiți. Păcat că nu beneficiază de recunoașterea pe care ar merita-o și care pentru unii dintre ei vine destul de târziu, când au cam spus ce aveau de spus, au scris ce aveau de scris.
Tinerii? Tinerii de azi, studenți și doctoranzi, aleg cu brațele deschise și cu inimă ușoară străinătatea. Și de ce nu ar face-o?

Va urma (sper).

Vizita și concursul de la Palatul Mogoșoaia – Un jurnal rătăcitor…

”Câteva picături limpezi de ceară se scurg de pe corpul lumânării, lângă foile de hârtie de pe birou. Flacăra pâlpâie încet, lumina se face mai mică… Noaptea care s-a lăsat de mult afară pune acum stăpânire pe colţurile mai îndepărtate ale camerei. Privesc ceasul de perete. Hmm… umbrele mişcătoare ale celor două ace îmi joacă feste. Oare cât este ora?
O frenezie de note muzicale îmi inunda auzul şi mintea. Muzica… Un imens ansamblu de pasiune, fericire, libertate, într-un cuvânt “arta”. Arta este probabil cel mai simplu mod de a te detaşa de monotonia zilnică, precum şi un bun prilej de a-ţi reaminti clipele bune sau mai puţin bune.
O noapte rece şi totuşi atât de caldă. Răsfoiesc destul de blândă paginile jurnalului, căci fireşte nu vreau sa trezesc din somn amintirile sau cu atât mai puţin să le gâdil. Pagină cu pagină, recitesc şi parcă văd atâtea amintiri, ce au fost demult imprimate doar în acest caiet. Zâmbesc… Un lucru minunat! Este incredibil cum reuşesc să simt cu aceeaşi emoţie momentele cele mai comice şi interesante din viaţa mea.
De parcă ieri, schiţând ceva ce părea a fi natură moartă, am întâlnit o gărgăriţă simpatică, ce s-a integrat perfect în tabloul meu, fiind un minuscul punct de culoare și gingăşie, care dinamiza acel contur. Sau cum pot uita peripeţiile (prin care am trecut cu brio) din perioada în care eram o şcolăriţă de pe băncile şcolii generale?… Mirific…
Aprofundez şi descopăr o pagină dedicată unei zile recente din viața mea de licean. Într-o frumoasă zi de aprilie, zi în care soarele nu înceta să ne zâmbească, noi, elevii Colegiului Economic “Virgil Madgearu”, ne-am decis să pornim într-o promenadă.
Alături de stimaţii noştri domni profesori, am petrecut o după-amiază primăvăratecă la Palatul Mogoşoaia. Drumul până acolo a fost lipsit de evenimente neplăcute. Am avut aproape cei mai buni prieteni ai mei. Am reuşit totodată să mai “scăpăm” din mediul şcolar, să mai glumim, să mai uităm de griji.
Odată ajunşi acolo, am intrat curioşi pe portile palatului. Era o linişte de nedescris! Deşi poate sună ca un clișeu, iţi puteai auzi gândurile. Trăgeai aer in piept, simţeai cum natura înconjurătoare te copleşea. Copacii îmbrăcau o minunată rochie de frunze verzi, iar ramurile parcă infăţişau mâini ce ne urau bun-venit. Te puteai aşeza pe iarba deasă şi un trandafir de culoarea roşie-sângerie îţi “cânta” prin simplul fapt că îşi deschidea petalele…
Chiar aş vrea să cred că acel fluture multicolor ne zâmbea! Apăruse atât de vesel in faţa noastră, încât am bufnit în râs! Am considerat de cuviinţă că cel mai potrivit mod de a împărtaşi aceste clipe magice cu ceilalţi ar fi să fotografiem întregul colectiv. Nu îmi sunt suficiente rândurile să descriu fiecare colţişor explorat şi fotografiat din întreaga curte a palatului.
Alături de natura covârşitoare, se aflau clădirile propriu-zise ale palatului. Zidurile sculptate, de culoare gălbuie, îţi reaminteau de vremurile secolelor trecute, dovada fiind stilul enigmatic al structurilor ce întruchipau lei și nu numai. Aş minţi dacă aş spune că nu am stat să analizăm şi fiecare treaptă a scărilor, ce duceau spre lac! Ne aşezaserăm pe una din treptele apropiate lacului, admirând valurile tremurânde. Era un moment calm, simţeai cum te pierdeai in vâltoarea melancoliei şi spre surprinderea mea, au fost chiar câteva secunde în care zâmbetele s-au risipit…
Într-un final, am păşit in spatele zidurilor, unde se afla un real punct istoric, brăzdat de câteva mozaicuri şi picturi pe pèreți. Ferestrele erau uimitoare, create special pentru a menţine contactul cu natura, fiind dintr-o singură bucată, dispuse pe întregul perete. Şemineele găzduiau ulcioare din lut, gravate sau pictate cu diferite motive florale sau abstracte. Camerele erau înalte şi, ca dovadă a existenţei familei Brâncoveanu în acel palat, întâlneai portrete “vii”.
După o scurtă sesiune de fotografii împreună cu dezbaterile serioase, legate de istorie, desfăşurate evident de noi, ”mari filosofi şi critici de artă”, am pătruns într-una din camerele palatului. Spaţiul amenajat cu scaune suficiente pentu noi urma să fie locul unde s-a realizat un concurs de muzică simfonică, bazat pe instrumentele de suflat, clarinet si fagot. Separat de zona elevilor şi a domnilor profesori, se afla juriul care avea sarcina de urmări cu atenţie prestaţia concurenţilor. Entuziaşti, ne-am aşezat şi am ascultat primul participant care ne-a încântat urechile, interpretând două melodii la fagot. Un lucru important de precizat este că toţi cei şase concurenţi au fost acompaniaţi de o talentată doamnă care mângâia clapele unui pian.
Datoria noastră era să acordăm voturi pentru acel participant care ne-a surprins cel mai mult. Acele două ore în care am ascultat melodiile cântate au fost feerice. Liniştea a cuprins încăperea şi puteai intra in transă, gândindu-te cum toate notele muzicale se combinau armonios, rezultând ceea ce se numeşte “simfonie”.
Voturile majoritare au fost acordate unui tânăr talentat. În sală răsunau aplauzele, iar el, cu o modestie sinceră, ne-a mulțumit, pe faţa lui citindu-se bucuria și emoţia.
După acest concert, ne-am strâns într-un singur grup şi, cu ajutorul unui ghid, am vizitat aproape toate odăile palatului. Am fost surprinşi să aflăm de legendele familiei Brâncoveanu, legate de sala în care se servea cina sau de faptul că familia Bibescu s-a ocupat de renovarea palatului. Am putut admira zestrea familei, vasele şi covoarele, realizate cu o migală deosebită, reprezentând flori. În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească.
Am încheiat ocolul palatului bucuroşi și impresionaţi. Am profitat şi ne-am aşezat pe băncile din interiorul curții, savurând fiecare câte o gustare, împărţind opinii, impresii. Deşi am fi vrut să ne petrecem toată ziua acolo, ne-am îndreptat spre autocarele şi microbuzele care ne aşteptau cu “motoarele pornite”. În drum spre Bucureşti, colegii priveau spre fereastră, cu o dorinţă puternică de a se reîntoarce şi apoi adormeau.
Personal, consider că această plimbare a fost una agreabilă. Am petrecut mai mult timp cu prietenii mei, am învăţat lucruri noi legate de acest tezaur romanesc și, cel mai important, am reuşit să mai adaug o amintire în sufletul meu.
Citesc ultimele rânduri şi zâmbesc. Am toate motivele, deoarece cu ajutorul vechiului jurnal, mi-am regăsit amintirile. Doar colţurile puţin îndoite şi nuanţa uşor gălbuie – ca de frunze veştejite – a hârtiilor, trădează timpul care s-a scurs de când…
Amintirea scurtă ca o părere, dar care avusese totuşi puterea de a mă înduioşa până la lacrimi, trecuse ca o adiere. Deschid ochii întristată. Îmi ia puţin timp să mă obişnuiesc din nou cu umbrele prezentului, care joacă pe pereţii odăii, la lumina lumânării. Este noapte afară, iar pe perete, acele ceasului îmi joacă feste…
Lumânarea pâlpâie din nou, gata să se stingă…”

Maria Trifu, clasa a IX-a H

mai 2010

Vizită și concurs la Palatul Mogoșoaia

Sâmbătă, 24 aprilie 2010, am plecat să vizităm Palatul Mogoșoaia și să participăm, în calitate de membri ai juriului, la Concursul ”Drumul spre celebritate”, organizat de Radio România Cultural și de Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești”.
Ne-am strâns peste 70 de persoane: 72 de elevi și 4 profesori (Roxana Constantin, Andreea Matei, Georgeta Zamfir, Liviu Mitache).
Ziua a fost superbă, chiar dacă de dimineață cerul era destul de întunecat: când am ajuns la Mogoșoaia, apăruse soarele și am fost întâmpinați de un puternic miros de iarbă cosită. Raiul pe pământ…
Ne-am întâlnit cu d-na profesor (și reporter la Radio România Cultural) Sorana Mănăilescu; dumneaei ne-a prezentat împrejurimile, ne-a informat că vom face parte din juriul concursului, ne-a explicat că vom audia 6 tineri și că la final îl vom vota pe cel care ne-a plăcut mai mult. Votul publicului, adică al nostru, urma să reprezinte 50% din nota finală, deoarece perfomanțele băieților (au fost numai băieți! 🙂 ) au fost apreciate și de un juriu de specialitate.
După ce elevii veseli din ”Madgearu” s-au zbenguit prin curtea palatului brâncovenesc, a venit și ora concursului. Am luat loc în sala special pregătită și am urmărit intepretările a șase tineri, la fagot, respectiv clarinet.
Elevii și-au votat favoritul, juriul de specialitate s-a pronunțat, iar cele două opțiuni au coincis: a câștigat un elev de 17 ani, care a interpretat piese complexe și dificile la clarinet.
Odată concursul încheiat, madgeariștii au vizitat Palatul Mogoșoaia și au admirat stilul brâncovenesc, după care s-au plimbat din nou în curtea plină de pomi în floare și au fotografiat toate colțișoarele ce li s-au părut interesante, ca să aibă material de postat pe Facebook și nu numai. 🙂
Le mulțumesc încă o dată tuturor celor ce s-au implicat în această vizită la Palatul Mogoșoaia și mă bucur că am descoperit astfel că elevii mei știu să guste și să aprecieze muzica clasică. Am văzut asta în fascinația ce li se citea pe chip în timpul concursului și în ropotele de aplauze de la finalul fiecărei interpretări. Unele lucruri pur și simplu nu pot fi mimate.
Așteptăm cu nerăbdare alte prilejuri de a îmbina plimbările în aer liber cu gustul pentru artă. A fost o zi minunată, v-am zis! 🙂

Sesiune Națională de Referate CEVM

Pe data de 13 mai 2010 se desfășoară în Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, București, Sesiunea Națională de Referate pentru profesori, respectiv pentru elevi. Tema sesiunii pentru cadre didactice: ”Educația – o necesitate permanentă”. Tema sesiunii pentru elevi: ”Minuni ale lumii moderne și contemporane”. Vă așteptăm!

FOLK FĂRĂ VÂRSTĂ

”Miercuri, 12 mai 2010, în sala de sport a Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, din București, se va desfășura concursul „Folk fără vârstă”. Premiile sunt oferite de sponsorul „Hora Reghin”, iar ca invitați vom avea ocazia să-i ascultăm pe Maria Gheorghiu, Mircea Vintilă, Eugen Cristea și Ovidiu Mihăilescu.

Folkiștii madgeariști se pot înscrie la Vasile Adriana (10H) și la Petre Alexandru (11H).”

Mulțumesc, Alexandru, pentru înștiințare! 🙂