O poezie superbă – ”Sonetul CLXXXIII”, de Vasile Voiculescu

Dragii mei,

Vă îndemn să citiți această poezie minunată – despre forța iubirii. Să fiți iubiți!

Vasile Voiculescu, CLXXXIII

Mereu cerşim Vieţii ani mulţi, aşa-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de Iubire
Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni,
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi orideunde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.

Chiar de-aș zăcea în groapă, cu lespedea pe mine,
Tot m-aș scula din moarte ca să alerg la tine.

Ce-ar mai fi de spus?…

Publicitate