Untitled story – prima parte


Dragii mei,

Incep aici publicarea unui material pe care l-am primit cu multa-multa vreme in urma, dar autoarea lui ma va ierta cu siguranta pentru intarziere, deoarece stie care este motivul ei – nasterea baietelului meu, care ne-a facut un progam strict timp de un an de zile. Acum, incetul cu incetul, pot reveni la vechile „obiceiuri”, asa ca… Astazi fac publica prima parte dintr-un material trimis de Adriana Vasile, care anul acesta a treecut examenul de bacalureat cu brio. Felicitari, Adriana, si la cat mai multe texte si melodii frumoase!

– Nu sunt un copil. Poate sunt handicapat, dar pot încă să merg.

– Nu eşti handicapat.

„În schimb eşti un mare prost dacă îţi închipui că dau doi bani pe <handicapul> tău.”

– Şi de ce ziceai că ai venit după mine…? Bănuiesc că aveai lucruri mai bune de făcut…

„Ca să te văd.”

– Nu-ţi face griji pentru mine. Mama ta m-a rugat să te scot la plimbare.

„Awch!”

– Da’ ce, măi, eu sunt câine?

– Iartă-mă…am…

„Nici el nu mă ajută deloc!”

Cati continua să fie stânjenită. De obicei el o aducea mereu în starea aceea de fâstâceală, dar ea dădea constant vina pe privirea lui flegmatică şi uşor ironică. Totuşi,  dacă el orbise nu mai avea niciun motiv să se poarte aşa. În afară de unul.

– Ai mai fost la cursuri? o întrebă Mihai.

– Da, răspunse ea timid. Ştiu ce părere ai despre Gavrilă, dar am avut nevoie de bani şi el organizează spectacolele.

– Părerea mea contează prea puţin. Ţi-am explicat că nu vă face niciun serviciu, de fapt singura persoană pe care o ajută cu adevărat este el însuşi. N-ai vrut însă să mă asculţi, dar pe viitor îmi vei da dreptate.

– Acum tu mă tratezi ca pe un copil, zâmbi ea.

– Aveai senzaţia că eşti altceva?

S-a oprit la timp ca să nu-i arunce în faţă: „Eşti atât de orb!”. Era, dar fusese orb şi înainte să-şi piardă vederea. Toate replicile ei înţepătoare şi răutăcioase nu aveau decât un scop, să-i ascundă lui ceva ce oricum nu ar fi descoperit singur.

– Bine că eşti tu matur! îl tachină ea.

– Aici nu e vorba de a fi sau nu matur, ci de cum alegi să priveşti realitatea. Tu o faci ca un copil. Şi eşti probabil mai câştigată, adăugă el după o clipă de gândire.

Seriozitatea lui o descumpănea. Reluă, nesigură:

– Ce-ai mai făcut de când nu ne-am văzut?

– Văzut? întrebă el ridicând o sprânceană. Sincer…nu-mi aduc aminte ultima oară când ne-am văzut.

– Am greşit din obişnuinţă. Ştii ce voiam să zic…

– Evident că ştiu, o linişti el. Am trăit ca un moş decrepit sau ca un copil nou-născut. Nu sunt în stare să fac nimic singur. Altădată ţi-aş fi spus că l-am bătut pe taică-miu la şah, că am citit, că am…desenat.

– Dar ţi s-ar putea citi…

„Ţi-aş putea citi”, traducea gândul ei.

– Exact precum le citeşti ălora mici. Nu, aia nu mai e lectură. Te-ai mirat mai devreme că te „tratam ca pe un copil” – simulă el vocea ei – dar nu faci decât să-mi justifici atitudinea.

Cati îşi simţea ochii inundaţi de lacrimi calde, dar n-ar fi vrut să-i dea satisfacţie nici în ruptul capului. Se stăpâni, gândind cu jenă că orbirea lui avea şi unele avantaje, şi continuă, ingorându-i răspunsul:

– Poţi încă să cânţi. Ca să prinzi acordurile, nu ai nevoie de ochi.

– Ţi-am luat-o înainte, măi. Păi credeai că am nevoie de Gavrilă să mă înveţe el?

Şi pentru prima oară îi văzu chipul relaxându-se, luminat de un surâs.

– Am şi compus ceva. Nu e finalizat, mai am de lucru cu nişte terţe, dar frate-meu a zis că-i o bucată reuşită.

– Ce frumos că ştii să compui! Mie nu-mi iese deloc.

Ba da, îi ieşise, dar realizase de mult că pe Mihai nu trebuia să-l impresionezi cu ceva, ci să te laşi impresionată de ce a făcut el. Discuţiile în contradictoriu se terminau de cele mai multe ori prost. El rămânea calm, distant, rece şi ironic, iar ea enervată de calmul lui renunţa, învinsă şi rănită.

– Să ştii că nu e greu, ţi-aş putea arăta…dacă chiar vrei. Sau mai bine vorbeşti cu frati-miu. Te învaţă el; că doar n-o să-ţi arate Gavrilă, continuă în batjocură.

„Să ştii că frati-tu şi compusul sunt ultima mea grijă…” Oftă. „Poţi fi mai pămpălău de atât?”

– Te plictisesc, rosti el incolor, auzindu-i oftatul. Putem să mergem…m-ai plimbat destul pentru azi.

Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. Adriana
    Iul 23, 2012 @ 12:51:13

    Nu-mi vine sa cred ca il mai aveti si ca, pe deasupra, l-ati si publicat. Recitindu-l acum, mi se pare atat de naiv…Totusi, va multumesc pentru incurajare:)

    Răspunde

  2. Adriana
    Iul 23, 2012 @ 12:51:52

    Bine ati revenit!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: